Restaurante cu specific romanesc

Restaurante cu specific romanesc

Iată lista mea de restaurante cu specific romanesc. Le-am încercat, nu o dată, și livrează constant aceeași calitate, același gust și asta e mare lucru. 

Poftesc deseori la o salata de vinete, o ciorba de burtă, o varză călită, un gulaș sau o tochitura cinstită, recunosc. Gustul copilăriei își face mendrele și mă poartă “acasă”, acolo unde gustul de atunci mi-a rămas, și acum, la fel de familiar. 

Nu am încercat toate restaurantele tradiționale din Cluj-Napoca, însă din cele apreciate recomand cu căldura focului de odinioară, cele trei: Zama, Roata si Vărzaria. 

Originalitatea restaurantului La Zama a fost superb completată de către ilustrul Mircea Groza. Și, cum omul sfințește locul, se cam vede în orice fărâmă. De la denumiri, la prezentare și gust, maestrul și-a arătat talentul de arheolog culinar. 

Roata și Vărzaria au tradiția anilor. Sunt originare, românești și pline de povești, cu gust, bineînțeles.

Uzina de mici este un super concept, care se află pe lista mea. Aici se pot servi doar mititei, ouă ochiuri, cartofi prăjiți, ciorbă de burtă și salam de biscuiți. Melancolic, exact ca în vremurile când nu aveam posibilitățile de astăzi, dar, parcă nu conta mai deloc.

Și, bineînțeles, recomand mititeii de Someșeni de la Oser. Este o chestiune care trebuie rezolvată, neapărat, într-o zi de sâmbătă.

Pe lista mea mai sunt Casa Maramureșeană, Valachia, Casa veche și Best Grill, un garaj mai mult decât un restaurant unde se gătește atât de bine, încât tot mai mulți oameni sunt vrajiți de farmecele locului și, bineînțeles, a mâncării. Vorbește lumea!

Voi de unde mâncați românește?

M60, o cafenea de mare calibru

M60, o cafenea de mare calibru

Nu sunt cafengiu deloc. Beau aproape zilnic cicoare. Deci, înțelegeți voi. 😊
Chiar și așa, mi-a plăcut mult, mult de tot M60. Mi-au plăcut forfota, mirosul specific, energia locului, locul în sine, dar și mâncarea. Frumos tare! 

Am luat micul dejun și, fiind mare fan al ouălor de orice fel, am fost încântat să regăsesc în meniu diverse opțiuni. 

La masă s-a comandat asa (pă sharing): Somon, Ou ochi, Cartofi Rosti și cremă de brânză cu busuioc, Turkish Cilbir, Ouă Benedict. 

Plăcut ochiului 😉, proaspăt, corect gătit și delicios. Cam așa aș descrie întreaga experiență.
Mi-a plăcut tare mult cremă de brânză cu busuioc. Am ”furat-o” și eu în meniul meu. Păi, ce Dumnezeu? Nu era păcat?😄La urma urmei suntem colegi, ce naiba! 🙂
Dacă aș locui în București, aș merge des la M60. Dar voi, bucureștenii, bineînțeles, o puteți face negreșit, zilnic, undeva în Zona Amzei, la intersecția străzilor Medeleev și George Enescu.

Saru’ mână pentru masă, mult prea bună și gustoasă.

Napoli

Napoli

Sau locul de unde vine, probabil, cel mai cunoscut preparat din întreaga lume, pizza. Cum a ajuns atât de faimoasă această mancare considerată, la inceputuri, mâncarea săracilor? 

Mai presus decât agitația, mizeria sau aglomerația acest oraș are două pasiuni nebune: fotbalul și pizza. Probabil că acesta e răspunsul, ambele sunt iubite cu o patimă dusă la extrem. Este greu să recomanzi câteva restaurante, locații unde se mănâncă bine într-un oraș asa de mare. Nu ai cum. 

Ce pot să recomand tuturor călătorilor gurmanzi, indiferent în ce loc va aflați, este să dați o căutare rapidă pe google înainte să pășiți într-o crâșmă să luați masa. E păcat ca în zilele noastre să riscăm o masă proastă și, poate, scumpă în același timp. So check it out! 👍 

Vă recomand, în schimb, să o ardeți pe street food: pizza, pizza fritta, fritto misto, pește și fructe de mare, expresso și maritozzo (chiar dacă nu este original din Napoli). Și, poate, niște paste bune. Multe prăjeli, însă mult gust. 

So, pe pizza avem asa: Gino e Toto Sorbillo, Pepe în Grani, L’ Antica Pizzeria Da Michelle, Pizza fritta, Antica Pizza Fritta da Zia Esterina Sorbillo
Fritto misto și fructe de mare proaspete: I Sapori della Pescheria Azzurra
Expresso și maritozzo, Gran Caffe Gambrinus. Și un restaurant micuț, super drăguț, Osteria da Antonio. 

E mișto la Napoli. Are așa ceva… greu de definit… , cum rar întâlnești în alte orașe, care te încântă și te face să-l iubești. 

Aaaa, și dați-le în colo de eventuale kilograme în plus. Nu în fiecare zi vă aflați aici.

Corina Grama

Corina Grama

Un fel de asl pls 🙂
Numele, vârsta și locul unde ați crescut?

Corina Grama, am exact vârsta marilor realizări. Am descoperit că reușesc să fac ceea ce îmi doresc și asta pentru că am aflat la timp ce vreau să fac în viață.

Am crescut la Bistrița unde m-am și născut. Sunt convinsă că a fost locul potrivit pentru mine, și tot ce am acumulat după ce am plecat de acolo a contribuit la completarea femeii care sunt azi, una împlinită și mereu bucuroasă când descoperă frumusețea vieții.

Mirosul și gustul copilăriei?

Copilăria mea are gustul aluaturilor dospite și coapte din care se făcea pâine bătută sau prăjitură cu mere și cornulețe cu nucă prăjită, gogoși sau plăcintă cu brânză; mda, astea mi-au rămas impregnate în memorie. Între vârsta inocenței și bunătățile din aluat frământat de mâinile la care mă gândesc cu recunoștință va rămâne mereu o legătură de nezdruncinat. Poate și pentru că în cuptor nu era doar aluat, ci și dragoste pentru mine.

Cine gătea/ gătește cel mai bine din familia dumneavoastră?
Bunica mea era o bucătăreasă desăvârșită. Profesionalismul ei a fost recunoscut în bucătăria cantinei partidului de la Bistrița. Și acolo era musai să gătești impecabil.


Dacă nu ați fi ajuns bucătar ce îndeletnicire ați fi avut?
Mi-ar fi plăcut să fiu Criminalist, dar am terminat studiile prea târziu.


Ce ia-ti spune cuiva care se gândește să devină bucătar și e la început de drum?
Dacă ești pasionat continuă-ți drumul, dar dacă prezența ta în bucătărie nu e dublată de pasiune, dacă nu regreți când se termină ziua acolo, e mai bine să renunți înainte de a începe. Gastronomia e la fel de exigentă precum arta, iar lipsa de pasiune te dă de gol. E păcat să pui în farfurie frustrările tale, plictiseala. Mâncarea trebuie să aducă bucurie, dar asta se poate doar dacă o faci cu plăcere, dacă visezi la ea zi și noapte.


Ciorba preferată?

Nu îmi plac ciorbele, dar pot să mănânc cartofi prăjiți în fiecare zi.


Restaurantul dumneavoastră favorit din Cluj, din România, din lume?
Activitatea mea principala, după munca, este ieșitul la restaurant, chiar și vacanțele mi le organizez în funcție de restaurante.

Îmi plac multe, foarte multe, chiar și lista de preferate ar fi lungă. Pentru mine călătoriile au sens gastronomic profund, au arome, texturi, combinații inedite, o defilare de tehnici, de specificuri. O croazieră cu multe opriri ar însemna o căutare continuă a magiei din bucătăriile fiecărui restaurant.


Mentorul dumneavoastră?

Orice Chef sau bucătar sau lucrător în bucătărie de la care pot învăța ceva poate fi mentorul meu.

Omletă sau ouă ochiuri?

Omleta, deoarece o poți face într-o mie de feluri.

Am fost fermecată în copilărie de talentul bunicii mele. De când am decis să merg pe acest drum, am încercat să o fac mândră de mine. Așa că am învățat mereu și o fac în fiecare zi, atât în Cluj, cât și de la chefi ce și-au câștigat cu arta lor faimoasele stele din constelația excelenței în gastronomie, Michelin. Diploma se obține ușor, experiența se acumulează muncind, iar pasiunea te duce pe drumul succesului. Am norocul și bucuria să nu duc lipsa acestor ingrediente.

Așa v-ați imaginat că o să decurgă cariera dumneavoastră, atunci când v-ați apucat de gătit?

Nu mi-am imaginat vreodată că o să lucrez în bucătărie. Am început să gătesc când m-am întors în Romania după 13 ani trăiți și „mâncați” în Spania, folosind memoria gustului (și puținele ingrediente pe care le găseam atunci la piață) din dorul de a savura o mâncare așa cum avusesem parte în anii petrecuți pe meleaguri iberice. Mi-a ieșit și de atunci, încurajată de prieteni și familie o fac cu toată dragostea.


Unde vă vedeți în următorii 10 ani? 🙂

Visul meu mă duce la țară, unde să ridic o mică așezare în cadrul unei activități de turism rural, cu o gradină de zarzavaturi și câteva găini, unde să pot oferi experiențe senzoriale și autentice călătorilor care își vor lăsa câteva zile în grija mea. Poți aduce bucurie în viețile oamenilor în multe feluri, dar să nu lipsească mâncarea cu gust profund, din ingrediente pline de prospețime, chiar din locul unde sunt produse. Cred că aș vrea să reconstitui emoțiile de care am avut eu parte în copilărie.

Kane, The New Romanian Cuisine

Kane, The New Romanian Cuisine

O părere provincială și doar atât. Kane merită mai multă sfară-n țara.
Cei vizați, sesizați-vă, vă rog, și dați-i Cezarului ce-i al Cezarului. Oricare ar fi motivele, este evident pentru oricine le-a trecut pragul și le-a gustat preparatele, că fac mare cinste gastronomiei românești. Înainte de toate, mărturisesc că fac parte din grupul Kane și sunt tare mândru de asta, însă părerea mea ar fi fost aceeași indiferent de situatie.
Kane, the new romanian cuisine, este un concept bine construit în fiece detaliu. Locația este o casă contemporană de pe strada Dianei, cu odăi românești, făurite cu pricepere de meșteri autohtoni. Cu un chef extrem de tânăr și talentat, fără cusur, în persoana lui Cătălin Bejenariu. Vom reveni la el, fiind, zic eu, the rock star.
Aici găsim printre altele: parchet de la Covasna, ceramica din Marginea, Bucovina,
Terațo, un perete (gard) dat și ars cu ulei de pește, pereți albastru marin care semnificau bogăție în trecut, fiind o culoare mai scumpă la acea vreme. Este un tot fabulos.
Să poftim, totuși, la masă, deoarece pentru asta am venit, vorba aia. Au două meniuri de degustare și doar atât: unul – scurt, altul – lung. Ambele pot fi însoțite sau nu de wine pairing. Noi am luat fără. Deci, nu poți comanda un singur fel de mâncare. Înțeleg și de ce: masa la Kane este o experiență. Ar fi trist tare să vii până aici și să comanzi un singur preparat. Ca să fiu mai bine înțeles, ar fi ca atunci, când de sărbători, dupa atâta trudă, un musafir, invitat de-al tău la masă, ar mânca doar puțină zacuscă, deși tu ai pregătit nenumărate feluri. Cum ar fi? Meniul scurt arată așa:

Tartă cu texturi de porumb; Chips de sfeclă roșie cu ciuperci murate; Tăieței de pui cu agrișe fermentate; Pâine cu sirop de ciuperci și două feluri de unt; Sfeclă roșie cu brânză de capră și spumă de hrean; Calcan de Marea Neagră cu caviar, pătrunjel și sos; Vânat cu legume de sezon, hribi și sos; Înghețată de pop corn cu cremă de pâine și rubarbă; Budincă de ciocolată albă cu sos de agrișe; Bomboane de ciocolată cu fructe fermentate; Bomboane de ciocolată cu cremă de alune.

Nu o să vorbesc despre fiecare fel în parte așa cum obișnuiesc, deoarece, fiind meniu de degustare, să expun detalii despre 10 preparate ar fi cel mai probabil to much pentru marea (mica) majoritate. Preparatele arată ireal de bine, toate sunt admirabile, fără excepție. Sunt exacte în fiecare detaliu, ca niciunde, sunt aproape sigur. Tehnicile moderne sunt foarte bine executate și sunt multe, arătând, pe lângă pasiunea evidentă, foarte multă pricepere. Altfel nu ai cum să reușești la o așa vârstă fragedă. Gustul este, evident, cumpănit cu o înțelepciune greu de imaginat. Mult respect!
De gustibus non est disputandum, spune un vechi proverb latinesc.
Într-adevăr, este greu să îți placă toate preparatele, chiar și la nivelul ăsta, însă, nu imposibil, se pare. Pe mine m-a fascinat, printre altele, calcanul cu caviar, si sos de pătrunjel. Este, fără doar și poate, cel mai bun pește, ever. Prea bun să fie depășit vreodată.
În concluzie, avem stele Michellin, e adevărat că nerecunoscute încă. Kane ar fi, însă acolo. Vă garantează umila mea părere. 

Mergeți, minunați-vă și voi. 

Săru’ mână pentru masă, mult prea bună și gustoasă!