by Costea Antoni | Jan 31, 2023 | Ardeal, Recenzii restaurante
Timp de citire: 3 min
Adresa: Calea Turzii, nr. 160.
Clasificare conform prestigiosului ghid Gault&Maillau: 11 bonete din 20.
Chef: Alex Strugari.
Capacitate: 110 locuri, iar terasa dispune de alte 100 scaune.
E duminică, 15 Ianuarie 2023. În urma unei rezervări telefonice, am ajuns la Restaurantul ROD, dor de origini românești, aici unde poveștile au gust, iar amintirile sunt de neuitat.
Locația nu este centrală, după cum am menționat mai sus, dar are o parcare generoasă, este cool, modernă și poate fi în centrul atenției oricând. La amplasare mă refer, nu la parcare, evident.:))
Personal prefer localurile mai micuțe, mai cozy, însă, let´s face it, cu siguranță nu aș fi – prins masa cu rezevare în aceeași zi, în condițiile unui astfel de spațiu restrâns. Ceea ce ar fi fost frustrant, din proprie experiență zic.
Gusturi românești sunt prezentate într-un meniu super mișto, cu denumiri de odinioară, însă cu o prezentare a lor pe farfurie adusă la standardele actuale. Adică, plating frumos, elegant, așa cum ne place. Vă spun imediat, mai pe îndelete.
M-am bucurat să văd destul de multă lume, ceea ce înseamnă că se poate. Trebuie doar să faci ceea ce trebuie făcut.:)
Haideți să poftim la masă!
Am servit la antreuri din categoria “De obârșie”:
Tartar din mușchiuleț de vită românesc de pe meleaguri bistrițene, afumat cu lemn de prun, gălbenuș de ou confiat și pâine prăjită
-foarte, dar foarte bun. Prezentare simplă, dar gust – complex. Cremos de numa-numa, gustos – la fel.
Ar mai fi mers puțină pâine, ceea ce m-a dus automat cu gândul la faptul că nu am primit coșul cu pâine și untul casei. Nu știu de ce am gândit așa, pentru că nu e ca și cum ni se cuvine în fiece restaurant, dar asta am gândit. Ca să nu mai zic de următorul gând cu amuse bouche. Poate, pentru că reputația restaurantului a impus standarde ridicate așteptărilor mele.
Parfait din ficat de pui glazurat cu fructe de pădure, pâine prăjită
-aici prezentarea și-a spus cuvântul. Parfaitul ascuns sub un gel de fructe de pădure, viu colorat, mantie menită să îl domolească, ca, mai apoi, prin consistența și aroma lui să stăpânească toate simțurile. Dovleacul murat, tăieturile de ridichi și nasturtium (aromă de muștar, notă de hrean) dau nota finală, nota 10.
Crema de porumb cu ou poșat, floricele de porumb, porumb murat
-preparatul meu favorit; crema de porumb – fină, având în centrul prezentării un ou poșat la 63 de grade. Un film bun de tot, din care floricelele de porumb nu aveau cum să lipsească, oferind textură preparatului. Porumbul murat asigură finalul fericit al unei love story.
Feluri principale
Bucate vânjoase,
Papricaș cu piept de pui și mămăliguță
-ce tehnică pentru formele mămăliguței umplute și pentru tăierea și gătirea pieptului de pui! Alt nivel! Frumoasă interpretarea acestui preparat cu o puternică tradiție! Oui chef!
Cotlet de berbecuț tăvălit în ierburi aromate, cu sos de prune uscate și piure de năut
-gust bun, nu zic, însă personal nu am înțeles foarte bine dacă piureul de năut era mai degrabă un hummus, rece? Și sosul – de prune uscate? Oricum, cotletele de berbecuț tăvălite în ierburile aromate, viu colorate, au fost gătite corect. Într-un final avem 3 elemente care se înțeleg bine.
Chiftea de vită, gătită la Josper, pe jar, în pâine făcută pe loc în cuptor pe lemne, sos tartar și sos bbq, brânza cheddar, ceapă caramelizată
-am dedus din descriere că este vorba despre burger și nu m-am înșelat deloc. Un burger „mai bun” cu sosurile ce „trăbă”, care m-a bucurat din plin.
Obrăjori de vită, piure de dovleac, sos de vin roșu cu coajă de portocală, dovleac murat
obrăjorii – gătiți corect, piureul de dovleac – perfecțiune; sosul putea fi, în opinia mea, mai intens ca să dea mai multă forță întregului preparat.
Ochiii mei de soacră au văzut farfuria ușor ciobită. Evident, se mai întâmplă. Râde ciob de oală spartă!:)
Macaroane cu brânză
-aici mi-au plăcut foarte mult și prezentarea, deși simplă, dar și gustul. Pastele gătite perfect, cu sosul super cremos, au fost acoperite de un chips (cerc) din parmezan, textura crocantă jucându-și foarte bine rolul.
Very well done chef!
Zalbe și mărgele
Deserturi,
Măr și caramel, bezea, mere coapte, spumă de alune caramelizate, caramel
-just pretty, însă tot ce urmeaza este uau: nebunie de texturi și arome. Spuma divină acoperă merele coapte și caramelul, dar nu și la gust, iar nucile sunt presărate peste bezea.
Lapte de pasăre, mousse vanilie, sos vanilie, chips de lapte, ciocolată de casă albă, coulis de coacăze roșii
-când visez la un desert pe care mi-ar plăcea să îl fac, visez la așa ceva. Are istoria desertului din caietul de prăjituri al oricărei gospodine, însă prezentarea este din altă dimensiune. Reinterpretarea face cinste. Contraste de gusturi, texturi, tot ce trebuie! Chips de lapte?? Uauuu!
Amandină, blat pufos cu cacao, caramel cu ciocolată, cremă fină de ciocolată neagră, ciocolată de casă, sirop cald cu rom
-good looking, blat pufos ca în descriere, amețit de siropul de casă cald, însă personal, cu tot respectul pentru patisera extrem de talentată, aș reduce cantitatea cremei fine din ciocolata neagră, astfel încât caramelul de ciocolată să se simtă mai intens. Ciocolata de casă e la ea acasă.
Cam atat pe ziua de azi. Aaaa, era să uit. Au și pizzaaaa, care se face live în cuptor cu lemne, asta în caz că poftești la ceva mai „casual”.
O experiență culinară desăvârșită, „de neuitat”, ce mă face să adaug ROD-ul pe lista mea scurtă de restaurante din Cluj.
Săru-mâna pentru masă, mult prea bună și gustoasă!
by Costea Antoni | Dec 16, 2022 | Jurnalul Unui Bucatar
Timp de citire: 1 min
Am cunoscut-o pe Ioana Tăuțan, fondatoarea conceptului Sarmale Delivery, într-o
sâmbătă în târgul de vechituri de la Oser, când, în drum către ieșire, m-am oprit la rulota ei
și am luat pentru acasă o porție de sarmale cu păsat. Atât eu, cât și soția mea ne-am
îndrăgostit de ele, după ce le-am devorat, bineînțeles.:)
Am păstrat legătura pe instagram și acum sarmalele ei se regăsesc în meniul nostru
de la cantina Băncii Transilvania, satisfăcând exigențele angajaților.
Povestea acestor delicioase produse a început în primăvara anului 2022, într-o
duminică însorită în care Ioana servea masa cu familia ei, amintindu-și cu nostalgie de
zilele în care bunica ei îi aduna pe toți la masă în jurul oalei cu sarmale.
I-au rămas în minte, adânc impregnate, atât gustul, cât și mireasma lor, dar mai ales
voia bună din jurul mesei.
A fost momentul în care s-a născut gândul, apoi ideea de a păstra această tradiție și
de a aduce acea atmosferă de sărbătoare în sufletul oamenilor.
De atunci, ea și echipa ei muncesc neîncetat, împărtășind tuturor celor interesați
tradiția și gustul copilăriei.
„Îmi doresc că lumea să savureze gustoasele sarmale, rețeta bunicii, și să se bucure
de acea atmosferă specifică”, zice Ioana.
Folosește doar ingrediente de calitate: legume din grădina proprie, carne fragedă, pe
lângă pasiune și mult, mult suflet.
În meniu se regăsesc sarmale cu carne sau cu păsat, crude sau fierte. Se poate face
comandă sau le puteți gusta fie în Oser, la târgul de Crăciun, sau EC din Florești.
Închei prin a spune că am un deosebit respect pentru cei care creează un întreg concept în jurul unui singur produs.
Cât de bune pot fi aceste sarmale? Nu veți ști dacă nu le veți gusta.:d
by Costea Antoni | Nov 12, 2022 | Ardeal, Recenzii restaurante
Timp de citire: 2:30 min
Am un foarte mare respect pentru Nicu Crăciun, creatorul, antreprenorul, creierul și bucătarul food track-ului „Cimbru” și al restaurantelor „Cimbru Meat and Flame”, „Uzina de Mici” și, mai nou, „Cimbru Author Cuisine”.
Drumul pare simplu și firesc, dar această creștere organică a presupus, pe lîngă multă muncă, expertiză, planificare atentă, și un efort continuu pentru a-și câștiga o reputație locală pe masură.
Am zis locală? Ce mi-a venit?
A fost premiat de prestigiosul ghid Gault Millau cu 11.5 bonete, care i-a redat imediat o recunoaștere binemeritată la nivel național.
What?? 🙂
Face un brand din orice, atât de priceput e!
Cum să faci un brand doar din mici și ciorbă de burtă?
Dar, de ce să nu faci?
E acolo o bogată tradiție și un gust atât de cunoscut, cu care mai noi toți am crescut, încât îți este foarte greu să-l eviți.
Am fost acum ceva vreme mușteriu în „Cimbru Author Cuisine” cu un grup de prieteni. Restaurantul este în inima orașului, pe strada Emil Isac, nr. 11, mai exact.
Frumos amenajat, degajă o atmosferă extraordinar de familială, care îți dă un sentiment de bine încă de cum pășești înăuntru. Bucătăria semideschisă parcă îți șoptește: „bucătăria nu este un secret pentru noi, deci nu ar trebui să fie nici pentru voi”. Suntem ready to rock!
Am fost întâmpinați cu ospitalitate, așa cum se cuvine, și conduși prietenos la masă, pe terasă. Ce terasă mișto!
Meniul este scurt, dar cuprinzător. El conține: 3 antreuri (unul cu carne, două fără), 3 feluri principale (două cu carne, unul fără), un dulce, brânzeturi și un chef special. Se poate servi la alegere sau poți alege una dintre variantele: aperitiv, fel principal, sau fel principal, desert, sau aperitiv, fel principal și desert.
Observați, oare, că, deși scurt, el cuprinde 3 variante de preparate pentru iubitorii de carne și 3 pentru vegetarieni. Fair enough!
Am servit regulamentar, antreu, fel principal și dulce, bineînțeles. Am primit amușe bouche, frumos prezentat și delicios, pâinea casei, unt și pateu. Totul din partea lor.
Cum aș putea să descriu aici textura și gustul brioșei sau al focacciei (oare am scris corect?), unse cu unt sau pateu, cum??? Geniale!
Și de aici încolo, am avut așa:
Antreurile:
Morcovi, iaurt, mentă și nuci;
Piept de rată, prune, varză kale;
Gnocchi, legume de sezon, feta și coriandru.
Feluri principale:
Steak de vită, morcovi caramelizați, alune de pădure, demi glace;
Mușchiuleț de porc, panko, busuioc, brânză gruyere, ou de prepeliță, cartofi.
Desert: popcorn caramel, nuci, înghețată de porumb, afine.
De revenire :): caracatiță la jar, cremă de porumb, cartofi, varză kale.
Prezentarea preparatelor a fost extrem de creativă, cu un evident contrast de texturi, arome și culori, temperatura preparatelor a respectat normele, iar porțiile au fost bine potrivite. Ingredientele de sezon, locale au întâmpinat cu căldură, pe ici-colo, discret, și ingrediente de peste hotare. Dar, știți ce? Se înțeleg super bine, bine de tot.
Tehnicile de gătire de sezon au fost corecte, iar gustul, desăvârșit și echilibrat.
Modern și avangardist, restaurantul „Cimbru Author Cuisine”, deși nu demult deschis, este în top.
Și ăsta este doar începutul, sunt convins. Omu’ e meseriaș, iar echipa pare să îl înțeleagă foarte bine.
Very well done chef!
Săru-mâna pentru masă, mult prea bună și gustoasă!
by Costea Antoni | Nov 9, 2022 | Ateliere de gătit
Timp de citire: 1 min
Pe langa servirea unor preparate moderne si delicioase, ele ofera in egala masura si satisfactia participarii la prepararea lor, binenteles sub îndrumarea mea atenta.
Atelierele de gatit contin de cele mai multe ori un aperitiv si un fel principal, un fel principal si un desert, însă lasam loc și pentru alte abordari în limita posibilităților.
Workshopurile culinare sunt asezonate cu informații utile în ale bucataritului, dar și cu multă voie buna, va asigur.
Mai mult, sunt ideale ca team buildinguri deoarece unitatea participantilor, cu scopul de a pregăti mâncarea după un program, imita exact adrenalina unei situații verosimile, situație în care brigada din bucătăria unui restaurant, aflata sub stresul și presiunea scurgerii timpului, este nevoită sa performeze ca o echipa și sa realizeze mâncarea gustoasa, aratoasa, servita după un orar bine stabilit, pastrand totuși un aer recreativ și distractiv.
Deci tragem tare, simtindu-ne bine pentru un scop comun, mai exact acela de a ne pregăti propriul dineu.
Se lasa cu un pahar de vin bun, local, sau mai multe. 🙂
Durata workshop- 4 ore
Capacitate- 10, 14 participanti
Pentru mai multe informații nu ezitati să mă contactati.