Cipru, traditie si gust. Tony´s Taverna, Ayia Napa
Cipru reprezintă începutul călătoriei mele în lumea gastronomiei. Aici, cu mulți ani în urmă, am lucrat prima dată într-un hotel de 5 stele ca ajutor de bucătar. Și tot aici am prins gustul acestei frumoase meserii. Ciprioții sunt mândri și pasionali atunci când gătesc și de așa ceva ai nevoie atunci când pornești pe acest drum. Sau și de asta, mai bine spus.
Deși influențată de istorie și vecini, bucătăria lor are identitate. Au halloumi. E a lor, dar nu numai. Au și Meze, au souvlaki, au kebab, au kleftiko (miel la cuptor), koupepia (sarmale în frunze de viță de vie), sheftalia (chiftele), vita Stifado, porc Affelia și au, bineînțeles, pește proaspăt și fructe de mare. Și mai au…
Vă sugerez, fie că sunteți gurmand sau nu, să mergeti doar la restaurante cu note de peste 4.3, 4.4 și câteva sute bune de review-uri. E păcat să nu ne folosim tehnologia, cu atât mai mult cu cât nu ia mult timp. Nu trebuie neapărat planificare, ci doar o scurtă verificare pe google a restaurantului în care urmează să intri. Nu de alta, dar sunt foarte multe locații care profită tare mult de pe urma vadului și servesc mâncare mult prea scumpă și nu de calitatea la care te-ai fi așteptat, de cele mai multe ori.
La Tony’s Taverna e superb. Mergeți la sigur. Noi doar acolo am cinat și e bine. Mâncare de tavernă, corectă, proaspătă și cu mult mult gust.